Oglinda sufletului

Tu, cel ce zi de zi cu tine încerci să lupți,
Ai uitat în oglinda sufletului să te mai uiți.
Acolo unde soarele săruta pământul
Și cântecul îți era cuvântul;
Bucuria vieții,
Era zâmbetul feței,
Unde mâna ridicată,
Atingea cerul de îndată.
Unde este ce aveai altădată?
Unde sunt aripile din sufletul tău,
Cu care zburai mereu?
Și teama o alungai
Pod de lumină făceai.
Printre raze, cu gândul te jucai.
Visele rele alungai
Și sperai…
La ceva bun te gândeai
Pământul cu drag îl sărutai.

Om drag

O, dulce prezență
A omului drag
Ce îmi zâmbește
În al meu prag.
Frumos rai îmi face ziua,
În suflet aducând bucuria.
Și în minte lumina.

Frumos om ce vii mereu,
Drag sufletului meu;
Vii când îmi este sufletul amar,
Și mă ridici iar.
Vii și când îmi este sufletul dulce
Inima la cer sa urce,
Tu să vii mereu…
Bucurie, sa aduci sufletului meu.

Tu, durere

Durere nemărginită,
Durere și frică…
Și ai vrea
Să te îmbrățișeze o stea
Și toți să vegheze asupra ta.
Să îți ia povara grea
A clipelor de durere
În care sufletul vrea o mângâiere
Crezând că este un cosmar pierdut în noapte;
Sperând că este ziua aproape
De unde vii tu, durere?
De ne faci să suspinăm în tăcere?
Aduci lacrimile amare
Habar nu ai cât doare.