Tu omule

Nu mai privi în gol,
Tu omule călător,
Privește în tine,
Și în cerul senin de mâine,
Privește la soarele
Ce neobosit răsare,
Și învață de la stele
Să stălucești în lume ca ele,
Fii bun omule,
Bucurăte de iubire,
Și uită de amăgire;
Fii înțelept omule,
Că viața trece,
Nu gândi cu inima rece,
Zboară cu aripile tale,
Și nu mai fă rău,
Că doare,
Ci pe unde treci
Lasă zâmbete calde
Nu lacrimi reci,
Privește în zare
Și ia aminte
Că tot ce este pământesc,
Fără iubire moare.

Un om umblând prin viață

Printre aripi de înger
Văd un om ce plânge,
Un om ca mine și ca tine
Ce de toți este judecat
În loc să fie ascultat.
Aleargă, merge,
Dar nu se oprește;
Puterea lui este dragostea,
Speranța îi este aripa;
Cu o floare își alină dorul,
Cu un cuvânt își ia zborul,
Umblând prin viață
Cu zâmbet pe față,
Că în orice dimineață
Începe o altă viață,
Și de este trist sau bucuros,
În inima lui pentru toți este adăpost.