Obosit prin viață

Cu pași mici și temători
Păseșc spre a drumului răscruce
Neștiind unde mă duce.
Cu o flacără de speranță în suflet,
Pe brațele norilor
Plutind usor,
În cântecul ploilor
Viața îmi este un dor.
Aripile îmi sunt credința,
Zâmbetul îmi este iubirea,
Dezamăgirea îmi este învățare
Uitarea îmi este fericirea,
Cerul îmi este bucuria,
Dragostea îmi este puterea,
Anii îmi sunt înțelepciunea,
Toate îmi sunt învățăminte.

Credem că știm tot 

Suntem bogați,
Dar totodată atât de săraci;
Credem că știm tot,
Dar de fapt nu știm nimic;
Credem că avem totul,
Dar de fapt nu avem nimic.
Pământul este mare
Dar nu avem loc unii de alții.
Ne facem loc dând din coate,
Grăbiți spre nicăieri.
Din cerul albastru
Noi l-am făcut gri,
Ne credem stăpâni peste toate
Și uităm de bunătate.
Ne este bine când luăm,
Dar am uitat să dăm.
Ușor este să judecăm,
Greu ne este să ascultăm
Și să mângâiem.
Ia aminte omule
Și în locul celui de lângă tine pune-te!