Un simplu om

Un om râde,
Altul plânge,
Celălalt se luptă
Cu viața ce vrea să-l înfrângă,
Și nu mai știe
Ce să facă,
Unde o să se ducă,
Se teme,
Curaj își face,
Nu lasă
Pesimismul să îl pătrundă.

Cu ochii senini mergând pe drumul lui
Nu se plânge, ci zâmbeste senin la toti,
Privește blând înspre cerul îndepărtat
Și se roagă neîncetat,
Căci sufletul lui este întristat
Deși este curat.
O minune i-a mai rămas
Acum de asteptat.

Drumul vieții ce-l parcuge
O lacrimă pe obraz îi mai curge,
El o șterge cu foc
Și o ia iar din loc,
Cade și se ridică,
Nu se lasă învins nicio clipă
Durerea lui, o risipește,
Inimii el îi vorbește.

Reclame

Învață-mă, ajută-mă Sfinte

Învață-mă să rabd la greu
Așa cum ai făcut-o Tu, Sfinte senin mereu
Învață-mă să privesc numai în sus
Învingător când soarele a apus.
Și când soarele răsare
Tu, Sfinte învață-mă să rămân în picioare
Așa cum ai făcut-o și Tu când răul vroia să te doboare.
Învață-mă blând mereu
Crucea să îmi iau,
Învață-mă să fiu puternic
Și atunci când îmi este greu
Să mă încred în Dumnezeu.
Nu mă lăsa Sfinte să fiu dușmanul meu,
Ajută-mă ca și când taci să aud glasul Tău,
Învață-mă, ajută-mă
Și ține-mă la pieptul Tău, Sfinte mereu.

poezie pr boca

Un copil sunt azi în lume

Ca un copil sunt azi în lume,
Am trecut și prin rele și prin bune.
Alerg, merg, dar nu mă opresc!
Mă-nalț ușor,
Iar cad și iar zbor.
Și tot ce mă apasă încerc să dobor.
Mi-e frig, dar îmi încălzesc sufletul cu iubire și dor,
Căci sunt doar un copil călător;
Care râde și plânge
La un loc.
Și nu știe să urască,
Ci doar să iubescă!
Care a înțeles ce era de înțeles
Și a învățat adânc să caute mereu.
Chiar dacă uneori mai cade și dă de mai mult greu.
Sunt sigură câ acel copil din mine v-a învinge
Și lumini în jurul lui v-a aprinde.
Chiar dacă povara de pe umeri este grea
Suflet de copil pururi voi avea.

Umăr cald!

Un umăr cald,
Pe al vieții drum
O voce blândă și o mângâiere primesc acum;
Viața mi-e o neșfârșită întrebare
El este o nesfârșită alinare;
Pe chipul ce îmi este ca o primăvară,
Când îmi iese în cale
O frunză de toamnă cade usor
Pe al pământului covor
Un covor de umbre și culori,
Ce se pierd în mintea mea de atâta ori!
Și caut mii de răspunsuri la întrebări
Ce nu mă lasă să mai visez
Dar eu tot trăiesc.
Căci un umăr cald am lângă mine,
Și la greu și la bine
Pe al veții val mă ține!
Mâna lui la mal mereu mă aduce cu intărire!