Obosit prin viață Cu pași mici și temători Păseșc spre a drumului răscruce Neștiind unde mă duce. Cu o flacără de speranță în suflet, Pe brațele norilor Plutind usor, În cântecul ploilor Viața îmi este un dor. Aripile îmi sunt credința, Zâmbetul îmi este iubirea, Dezamăgirea îmi este învățare Uitarea îmi este fericirea, Cerul îmi este bucuria, Dragostea îmi este puterea, Anii îmi sunt înțelepciunea, Toate îmi sunt învățăminte.
Credem că știm tot Suntem bogați, Dar totodată atât de săraci; Credem că știm tot, Dar de fapt nu știm nimic; Credem că avem totul, Dar de fapt nu avem nimic. Pământul este mare Dar nu avem loc unii de alții. Ne facem loc dând din coate, Grăbiți spre nicăieri. Din cerul albastru Noi l-am făcut gri, Ne credem stăpâni peste toate Și uităm de bunătate. Ne este bine când luăm, Dar am uitat să dăm. Ușor este să judecăm, Greu ne este să ascultăm Și să mângâiem. Ia aminte omule Și în locul celui de lângă tine pune-te!
O nouă dimineață, o nouă zi Tu, omule ce stai într-un cărucior, Ce ai mai frumos din tine dăruiești Dar nu toți primesc! Ești sensibil, dar nu văd asta toți Vrei să arăți că și tu poți; Dar oamenii trec pe lângă tine nepăsători Și tu tot le zâmbești tuturor Visând și sperând, La inimile lor. Căci printre oameni zăbovești, Dar o floare iubești, Cu pasărea, privind-o călătorești Și pe Dumnezeu în toate Il vezi. Urci munți zi de zi, Luptând mereu tu să fi, Nu te opri! Speră, iubește, dăruiește Și nu fii ca ei: Chiar și în cărucior, Poți schimba gândirea lor. Dragostea să îți fie aripile tale Pe unde zbori să lași bunătate și culoare. Sufletul să îți fie un cântec, Pentru toți o rugă și un curat gând. Arăte-le că ție îți pasă și vei vedea Că ai să schimbi cu un zâmbet și iubire, lumea!
Cum ar fi? Cum ar fi să fim buni? Să ne punem măcar un minut În locul celor de lângă noi; Ca să ajutăm mai mult! Cum ar fi să vedem sufletele oamenilor? În loc de trupurile lor, Să auzim o inimă bătând Și un glas strigând! Să nu mai întoarcem spatele nepăsători, Că nu banul și averea Ci sufletul și dragostea sunt puterea! Dincolo de nori... Cum ar fi să deschidem cu toții fereastra sufletului? Să lăsăm să pătrundă razele soarelui, Ca să răspândim bunătate în loc de nepăsare, În lumea asta mare! Cum ar fi din drumul nostru să ne oprim? Un zâmbet să dăruim Și speranță să oferim, Pentru un suflet bucurie să fim... Cum ar fi oare să ne fie viața întreagă o rază de soare, Plină de bunătate și culoare?
Cu Tine Doamne
Cu Tine Doamne,
Aud viața cu alte urechi
Și o văd cu alți ochi
Nu pot alerga,
Dar pot zbura.
Atunci când privesc o pasăre călătoare,
Cerul pictat în culoare,
Sau chiar și o gingașă floare!
Nu pot păși,
Dar pot asculta murmurul apei
Și bătaia vântului
Ce îmi înalță sufletul;
Căci mâna și glasul Tău
Sunt în ele mereu.
Ca un copil îmi pun ușor
Capul pe pieptul Tău.
Căci cu Tine, Doamne,
Știu ce sunt lupta,
Bucuria și biruința!
Dincolo de mine,
Este o altă lume;
Lumea Ta!
În care numai prin răbdare și iubire Poți intra în ea.
Fără Tine Doamne
Aș fi o frunză în vânt,
Rătăcită pe acest pământ;
Fără cântec, fără gând
Fără vorbă, fără cuvânt!
Doamne, scrie în suflete!
Doamne, din durere fă credință,
Din lacrimi umilință,
Din luptă biruiță
Din amară lacrimă
Fă, Doamne, bucurie înaltă!
Din încercare
Fă un râu de bunătate
Fă, Doamne, un pod înalt
Să trecem peste durere curat!
Deschide sufletele noastre
Revarsă a Ta pace;
Și lumină peste pământul însetat
De libertate și gând curat,
Ne învață Doamne, să iubim
Și toate să prețuim!
Viața frumos să o trăim;
Ai grijă Doamne, de toate sufletele
Și scrie a Ta dragoste cu un condei divin,
Scrie în inimi să ne alini.
Omule
Nu mai te grăbi să ajungi spre nicăieri!
Măcar o clipă, oprește-te
Și în jurul tău privește:
Orice secundă prețuiește și dăruiește
Că ce dăruiești va rămâne.
Și ce prețuiești te va învăța să iubești!
Fii un om bun pe unde mergi!
Încălzește inimile reci,
Fii om pe unde te duci
Să intri în sufletelor oamenilor fără papuci!
Ca să ștergi obrajii uzi
Și să dăruiești iubire și vise
În sufletelor oamenilor scrise!
Un om fericit
Într-o clipă din viața mea mi-am soptit:
Eu chiar sunt un om fericit!
Dragostea nu mi-a lipsit,
Nici bucuria când un om am întâlnit;
Sau când natura am privit.
Las sufletul să alerge liber
Să se bucure de lucuri mici!
Căci numai ele vor fi mereu aici!
Sunt un om fericit!
Nu îmi trebuie lucruri greu de găsit
Nici de privit,
Ca să am sufletul fericit!
Oglinda sufletului
Tu, cel ce zi de zi cu tine încerci să lupți,
Ai uitat în oglinda sufletului să te mai uiți.
Acolo unde soarele săruta pământul
Și cântecul îți era cuvântul;
Bucuria vieții,
Era zâmbetul feței,
Unde mâna ridicată,
Atingea cerul de îndată.
Unde este ce aveai altădată?
Unde sunt aripile din sufletul tău,
Cu care zburai mereu?
Și teama o alungai
Pod de lumină făceai.
Printre raze, cu gândul te jucai.
Visele rele alungai
Și sperai…
La ceva bun te gândeai
Pământul cu drag îl sărutai.
Om drag
O, dulce prezență
A omului drag
Ce îmi zâmbește
În al meu prag.
Frumos rai îmi face ziua,
În suflet aducând bucuria.
Și în minte lumina.
Frumos om ce vii mereu,
Drag sufletului meu;
Vii când îmi este sufletul amar,
Și mă ridici iar.
Vii și când îmi este sufletul dulce
Inima la cer sa urce,
Tu să vii mereu…
Bucurie, sa aduci sufletului meu.
Georgiana Iuliana Dinu (Pui mic) 